BeSpecial.ro - Bijuterii
Sevensins

joi, 8 aprilie 2010

Zăvo, hărţuită sexual de şef: „Datoria unui bărbat e să încerce”


preluare: Antena3
Orice s-ar spune, Oana Zăvoranu este o femeie sexy. Iar acest lucru a fost constatat, din păcate pentru ea, şi de cine nu trebuia.
zavoreanca
Într-o declaraţie de-a dreptul şocantă – şi nu, de această dată nu mai vorbeşte despre mama ei -, Querida mărturiseşte că a fost hărţuită sexual de unul dintre şefii ei.
Nu se ştie însă care, bruneta dorind să păstreze secretă identitatea hărţuitorului ei. Incidentul ar fi avut loc chiar în biroul unei televiziuni, unde directorul i-a smuls tricoul şi a vrut să profite de ea. Nu a reuşit, susţine Zăvo. „Am ieşit în sânii goi, ce era să fac?! Omul avea familie acasă, nu vreau să-i dezvălui identitatea şi să-i fac probleme”, povesteşte Oana, în Click!.
Ba, mai mult, vedeta spune că îşi înţelege hărţuitorul, pentru că „datoria unui bărbat este să încerce. Depinde doar de femeie dacă acceptă sau nu”. Surprinzător, Querida mărturiseşte că au existat mai multe cazuri de hărţuire sexuală în care a fost implicată. Nu mai puţin de 60! Niciodată nu a luat însă măsuri. „Am trecut prin atâtea întâmplări în cei zece ani de televiziune, încât, dacă ar fi fost să-i dau în judecată pe cei care m-au hărţuit, aş fi avut acum 60 de procese”, a conchis bruneta.
Ei bine, dacă ne întrebam cumva care este femeia fatală din showbizul românesc, iată că acum ştim. Ce părere o avea oare Pepe?! Şi, mai important, ipoteza conform căreia „datoria unui bărbat e să încerce” se aplică şi în cazul lui?!…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu