BeSpecial.ro - Bijuterii
Sevensins

miercuri, 7 aprilie 2010

A dat de 775 de ori examenul pentru permis



Când vrei ceva cu adevărat, perseverezi până când reuşeşti să obţii. Uneori însă, încercările tale devin de-a dreptul ridicole sau măcar bizare. Cam acesta ar fi cazul unei femei din Coreea de Sud, care, până la vârsta de 68 de ani a dat de 775 de ori examenul pentru permisul auto.
0-186125-isopix_00018836002
Cha Sa-Soon vrea neapărat să devină şoferiţă, deşi e deja o femeie în vârstă, care nu mai stă foarte bine cu vederea. Cu toate că o pasionează condusul, Cha nu a reuşit să înveţe regulile de circulaţie în anormal de repeptatele rânduri în care s-a tot prezentat la examenul scris. Potrivit Reuters, femeia e convinsă că data viitoare, sau poate după aceasta, va lua carnetul. Sau, măcar sala, deoarece se teme că odată trecută această parte a examenului, va urma condusul şi nu ştie dacă va fi în stare să-l treacă cu brio. Până acum, coreeanca a plătit circa 3.000 de dolari, taxe de reexaminare plus alte 7.000 pentru orele de condus şi lecţiile repetate de mult prea multe ori.
Totuşi, Cha visează ca într-o zi să fie posesoarea unui camion, cu care să străbată ţara în lung şi în lat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu