Surse:Mediafax,Agerpress,Libertatea,Antena3,Pro Tv
,,Un ocean de lacrimi pentru un munte de om”
Fani din intreaga lume ,isi plang idolul.A murit regele muzicii pop
Regele muzicii pop, Michael Jackson, a murit, în urma unui stop cardiac. Artistul avea 50 de ani.
Informaţia privind decesul acestuia a fost confirmată, iniţial, de LA Times şi CBS News.
Ulterior, anunţul a fost făcut oficial de către purtătorul de cuvânt al Institutului medico-legal din Los Angeles.
Michael Jackson a fost internat într-un spital din Los Angeles, după ce a suferit un stop cardiac.
Artistul nu mai respira atunci când paramedicii au sosit la reşedinţa sa din Los Angeles. Aceştia l-au resuscitat înainte de a-l transporta la spital.
Michael Joseph Jackson s-a născut pe 29 august 1958, în Gary, Indiana, fiind al şaptelea din cei nouă copii ai familiei.
Tatăl său, Joe, a fost foarte sever cu el în copilărie, iar asta l-a marcat pe viaţă. De altfel, n-a avut timp niciodată să se bucure de copilărie. A debutat în lumea muzicii încă de la 5 ani, când s-a alăturat fraţilor săi în formaţia The Jackson Brothers. Grupul, care s-a numit ulterior Jackson 5, a fost foarte popular în întreaga Americă.
Succesul a început să-l cunoască, cu adevărat, din momentul în care şi-a început cariera solo. La 21 de ani. Patru melodii de pe “Off The Wall”, primul său album, au devenit hituri încă de la lansare şi au ajuns toate pe primul loc în topuri. Un adevărat record. Cu Thriller abia, însă, Jackson a dat cu adevărat lovitura, în 1982.
Albumul s-a vândut în peste 104 milioane de copii, a stat în topurile americane 122 de săptămâni şi i-a adus numeroase discuri de platină. Billie Jean, Thriller sau Beat it au fost fredonate de fanii de pe tot globul.
Albumul Bad l-a adus din nou pe culmile succesului, iar apoi a urmat Dangereous. În orice colţ al lumii, Michael era primit ca un rege.
Era încă în perioada când orice melodie nouă a sa devenea pe loc hit. S-a întâmplat şi cu History, Blood on the Dance Floor şi chiar cu ultimul album, Invincible.
Dar… gloria sa a început să pălească. Şi a urmat declinul.
În 1993, Michael a fost acuzat de molestare sexuală a unor minori, pe care i-ar fi invitat să doarmă la ferma sa, Neverland. A fost chemat în justiţie de părinţii a doi copii, Jordan Chandler şi Gavin Arvizo, care au spus că au fost abuzaţi de megastar. Michael Jackson a scăpat, dar după ce a plătit peste 20 de milioane de dolari. Eşecurile au continuat însă în viaţa personală, unde căsnicia cu Lisa Marie Presley, fiica lui Elvis, s-a destrămat după doi ani. A urmat apoi un mariaj furtunos, de 3 ani, cu Deborah Jeanne Rowe, din care au rezultat 2 copii, Michael Joseph şi Paris. În 2002, el a anunţat naşterea celui de-al treilea copil, Prince Michael II, dintr-o mamă surogat. L-a prezentat la Berlin, printr-un gest extrem de controversat, când l-a ţinut suspendat la balcon preţ de câteva minute.
În aceeaşi perioadă, presa dezbătea intens şi schimbarea misterioasă a înfăţişării sale. Michael devene din ce în ce mai alb, iar faţa sa era de nerecunoscut.
În 2005, a venit dezastrul, când a fost din nou acuzat de molestare sexuală a unor minori. Michael a scăpat şi de această dată, dar a fost ruinat de numărul mare de procese. Datoriile sale au ajuns la 300 de milioane de dolari, iar piesele grele ale averii sale, catalogul Beatles şi ranch-ul Neverland, au fost ipotecate.
Vânat, hărţuit sau iubit, Michael a ştiut întotdeauna un lucru… Şi-a iubit fanii, mai mult decât orice
Moartea neaşteptată a celui care a purtat coroana de Rege al Muzicii Pop a provocat reacţii în întreaga lume muzicală şi nu numai:
“Sunt atât de tristă şi confuză din cauza tuturor emoţiilor posibile. Mi se rupe inima pentru copiii săi, care ştiu că însemnau totul pentru el şi pentru familia sa. Este o pierdere atât pe mare, pe atât de multe planuri… nu-mi ajung cuvintele”. (Lisa Marie Presley, fiica lui Elvis Presley, care a fost căsătorită cu MJ la mijlocul anilor ‘90)
Sora lui Michael, Janet Jackson, a fost “doborâtă de durere şi distrusă de pierderea bruscă a fratelui”. Ea s-a întors în California pentru a fi alături de familie, potrivit unui comunicat al managerului său.
Rapperul Chuck D de la “Public Enemy” a declarat pentru Reuters că Jackson a ridicat standardele muzicii şi interpretării pe noi culmi, însă a fost o victimă a culturii celebrităţii. “Jackson a murit probabil din cauza unei inimi bolnave şi a unui suflet îndurerat. A fost o victimă a drogului celebrităţii şi nu a fost învăţat niciodată să-l stăpânească”.
“Sunt absolut devastat de această veste tragică şi neaşteptată. Michael să fie luat dintre noi atât de brusc şi atât de tânăr, nu am suficiente cuvinte…”. (producătorul Quincy Jones, care a colaborat cu Jackson la trei Elizabeth Taylor albume, “Off the Wall”, “Thriller” şi “Bad”)
Reprezentanţi ai actriţei Elizabeth Taylor, o prietenă apropiată a starului, au indicat că aceasta este “prea distrusă de dispariţia dragului ei prieten Michael Brooke Shields Jackson pentru a publica deocamdată un comunicat”.
“Inima îmi este plină de tristeţe pentru pierderea devastatoare a prietenului meu adevărat Michael. A fost un prieten şi artist extraordinar. Mă alătur familiei sale şi fanilor în celebrarea incredibilei vieţi ale sale şi în jelirea decesului său”. (actriţa Brooke Shields, o altă prietenă veche a artistului)
Michael Jackson lasă în urmă un munte de datorii
Michael Jackson lasă în urmă, pe lângă vasta sa moştenire muzicală şi milioane de fani din întreaga lume şi un munte de datorii. Regele muzicii pop a murit în mod neaşteptat şi nu a mai apucat să susţină seria de concerte programate în această vară, în urma cărora trebuia să câştige milioane de dolari putând în aceste mod să-şi rezolve problemele financiare.
Deşi de-a lungul carierei a reuşit să încaseze sute de milioane de dolari, Michael a acumulat potrivit Wall Street Journal datorii de circa 500 de milioane de dolari. Cu toate acestea o sursă din industria muzicală a declarat că bunurile sale cele mai importante, printre care drepturile pentru melodiile sale şi o parte din catalogul Beatles, valoarează peste un miliard de dolari.
Michael Jackson a fost acuzat în 2005 de un contabil că anual cheltuia cu 20-30 de milioane de dolari mai mult decât câştiga. În 2006, Michael s-a văzut nevoit să cedeze unei companii care i-a acordat un împrumut de 23 de milioane de dolari, proprietatea sa Neverland din California .
Unul dintre cei mai de succes cântăreţi din lume spera că odată cu revenirea pe scenă în această vară, după 12 ani de la ultimul său turneu va putea să scape de datorii. Din păcate acest lucru nu a mai fost posibil, iar AEG Live, care promova seria de 50 de concerte la Arena 02, riscă să piardă până la 40 de milioane de dolari dacă asigurarea sa nu va fi suficientă pentru a acoperi cheltuielile făcute deja.
Decanul Facultăţii de Drept de la Universitatea California de Sud, Bob Rasmussen a declarat că firma nu va putea să-şi recupereze costurile nici măcar în justiţie.
“Promotorii concertului nu pot să-l dea în judecată. Odată ce a murit, nu mai are nicio obligaţie să susţină concerte”, a declarat acesta.
Casa sa de discuri, Sony Music Entertainment, va lansa foarte probabil versiuni speciale ale unora dintre cele mai bine vândute albume ale sale şi melodile pe care le-a înregistrat cu scopul de a fi lansate după moarte pentru a asigura un viitor copiilor săi. Cu toate acestea, revenirea financiară a lui Michael o să vină prea târziu pentru el.
Michael Jackson va rămâne veşnic în mintea şi sufletul nostru chiar dacă a spus “adio” acestei lumi.
A murit înconjurat de familie
Imediat ce Michael Jackson a fost transportat la spital în comă profundă, din cauza atacului de cord suferit, mama regelui muzicii pop împreună cu cei trei copii ai acestuia s-au grăbit să ajungă la spital.
Potrivit unor surse din cadrul spitalului, Michael Jackson şi-a dat ultima suflare având familia alături. Un purtător de cuvânt a declarat că moartea starului a venit ca un fulger, iar familia acestuia trece prin momente cumplite.
Michael Jackson trebuia să susţină în această vară 50 de concerte la Londra, ocazie cu care vroia să se retragă în glorie. Se pare regele muzicii pop îşi dorea ca totul să iasă perfect şi potrivit unui avocat al familiei, acesta lua medicamente pentru a fi în formă pe scenă.
Din păcate a mai căzut o stea, iar Michael nu a mai apucat să urce pe scenă şi să-şi încânte fanii cu muzica şi dansul său.
Comunitatea online, şocată de moartea lui Jackson
Milioane de oameni au făcut ca vestea morţii lui Michael Jackson să traverseze globul în doar câteva minute. Deoarece televiziunile şi ziarele au reacţionat târziu, şocul s-a propagat graţie site-urilor şi reţelelor sociale de Internet.
“Off the Wall (titlul unuia dintre albumele lui MJ – 1978) este prima casetă pe care am cumpărat-o vreodată. Încă o mai ascult”, a scris o femeie din Taiwan pe contul ei de Twitter. Acelaşi site de microblogging a ajutat la răspândirea veştilor.
Joi noaptea, la ora 1.00 ora României, 9 dintre cele mai discutate 10 teme pe Twitter erau despre moartea lui Michael Jackson. Mai apoi, de pe YouTube şi până pe Facebook, de pe MySpace şi înapoi la Twitter, imensa comunitate online a împărtăşit ultimele noutăţi, dar şi amintirile frumoase pe care Regele Pop le-a lăsat în urmă.
Tot pe Twitter au venit şi primele mesaje de confirmare ale anunţului dat în premieră la nivel mondial de site-ul TMZ.com. La câteva minute, pagina de Wikipedia a artistului a fost updatată cu vestea trecerii în nefiinţă a artistului, iar referirile la cariera lui au fost trecute la timpul trecut.
Şi pe site-ul Libertatea.ro vestea a fost comentată îndelung. Aproape 10.000 de vizitatori au aflat de aici, în noaptea de joi spre vineri, că Michael Jackson nu mai este printre noi.
“Nu pot decat sa-mi aduc aminte ca am stat aproape 3 ore sa-l asteptam ptr a-l putea vedea la casa poporului, si intr-un final, da, am reusit….pot sa ma mandresc ca fac si eu parte dintre cei care au avut privilegiul de a-l vedea “in realitate”….a meritat, chiar daca doar si ptr aproape un min. A fost, este, si ramane ptr toti cei care l-am iubit un mare si imens artist! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!” – a scris Cristi Petrescu pe forumul Libertatea.ro.
Anchetă în cazul morţii lui Michael Jackson
LAPD a deschis o anchetă în urma morţii superstarului american Michael Jackson, survenită în urma unui stop cardiac. Şi asta deşi, potrivit oficialilor, nu există circumstanţe criminale în ceea ce priveşte decesul.
Michael Jackson a fost găsit inconştient în reşedinţa sa din Holmby Hills, Los Angeles, în jurul prânzului, ora locală, de către membri ai staff-ului său. La sosirea paramedicilor, Jackson era deja în comă, nerăspunzând primelor tentative de resuscitare.
Transportat ulterior la spitalul UCLA Medical Center, Michael Jackson, în vârstă de 50 de ani, a fost pronunţat mort, tragica veste făcând în câteva minute ocolul globului.
Poliţiştii au început deja să discute cu rudele, prietenii, apropiaţii şi angajaţii lui Jackson, pentru a lămuri împrejurările în care a survenit decesul.
O autopsie pentru a determina cauza morţii urmează să aibă loc vineri, concluziile fiind aşteptate în după-amiaza aceleiaşi zile.
Michael, partea urâtă: pedofilie, operaţii, scandaluri
De-a lungul timpului, Michael Jackson a fost târât în nenumărate scandaluri, mai răsunatoare fiind cele legate de pedofilie, operaţiile estetice si problemele financiare.
În 1993, cântăreţul a fost pentru prima dată acuzat de abuz sezual asupra unui minor. Evan Chandler, în numele fiului său – Jordan Chandler, l-a dat în judecată pe Jackson pe motiv că s-ar fi sărutat, masturbat şi ar fi avut partide de sex oral cu băiatul său în vârstă de 13 ani. Declaraţiile lui Jordan Chandler au conţinut şi o descriere amănunţită a organelor genitale ale vedetei pop. Mai mult, sora cântăreţului, La Toya Jackson, l-a acuzat pe fratele ei de pedofilie, declaraţie care a fost retrasă ulterior.
Michael Jackson a resimţit foarte puternic şocul, a anulat turneul Dangerous şi a devenit dependent de antidepresive. A plecat în Europa, unde se va împrieteni cu viitoarea sa soţie, Lisa Marie Presley (fata Regelui rock, Elvis Presley), şi s-a internat într-un centru de dezintoxicare. La revenirea în USA, a acceptat un control amănunţit şi umilitor al organelor sale genitale pentru a înlătura suspiciunile privind gravele acuzaţii care i se aduceau. După 25 de minute, medicii au declarat că “deşi sunt multe similitudini, nu se poate vorbi de o suprapunere perfectă cu acuzaţiile înaintate de Chandler”.
În ciuda faptului că Michael şi-a susţinut întotdeauna nevinovăţia şi că majoritatea sondajelor de opinie indicau că oamenii simpli erau convinşi de lipsa de vină a cântăreţului, Jackson a acceptat o înţelegere cu familia Chandler. Astfel, pe 1 octombire 1994, cele două părţi au ajuns la un compromis pentru suma de 22 de milioane de dolari.
Spre sfârşitul aceluiaşi an, Michael Jackson şi Lisa Marie Presley s-au căsătorit în secret, în Republica Dominicană, un mariaj considerat de presa de peste ocean drept unul “de ochii lumii”. Cei doi aveau să divorţeze după mai puţin de doi ani, dar au rămas prieteni.
În 2003, Michael Jackson a primit un nou şoc. Documentarul “Living with Michael Jackson” a aruncat o altă pată pe reputaţia artistului. Materialul îl prezenta pe cântăreţ într-o discuţie cu conotaţii sexuale cu Gavin Arvizo. Ulterior, acesta l-a acuzat de abuz sexual asupra unui minor, Gavin având 14 ani la acea vreme. Acelaşi documentar îl prezenta pe Jackson aruncând sume colosale în stânga şi în dreapta. Michael a cheltuit 6 milioane de dolari într-un singur magazin, atrăgând reacţii negative din partea publicului.
Au urmat alte momente umilitoare pentru Rege. Acuzat de abuz sexual, el a trebuit să suporte o examinare din partea doctorului Stan Katz, al cărui verdict a fost la fel de şocant precum acuzaţiile: Jackson ar fi “regresat” la mintea unui băieţel de 10 ani şi, ca atare, nu poate fi acuzat de pedofilie.
În timpul procesului, Michael a devenit dependent de morfină şi de demerol, suferind de asemenea o scădere serioasă de greutate. Procesul s-a încheiat în mai 2005, sfârşindu-se cu achitarea megastarului.
Un episod parcă relevant pentru partea urâtă a vieţii lui Michael s-a petrecut în 2002. Aflat în Germania, Jackson a vrut să “facă o glumă” pentru fanii adunaţi în faţa hotelului unde era cazat. Şi-a luat copilul recent născut, pe Prince Michael Jackson II, şi l-a arătat fanilor, uitând însă că era la etajul al patrulea şi că-l susţinea cu o singură mână.
Momentul a fost aspru criticat de presă, parcă mai dură cu niciodată cu Michael. Ulterior, acesta şi-a cerut scuze, caracterizând momentul drept “o greşeală teribilă”.
Problemele financiare nu l-au ocolit pe Jackson. În 2006 au apărut primele ştiri pe această temă în presa americană. Starul muzicii pop a fost pe punctul de a-şi vinde celebra fermă Neverland la licitaţie, în mai 2008. Câteva luni mai târziu, în noiembrie, el a predat titlul de proprietate asupra fermei Neverland unei companii înfiinţate de el însuşi şi de firma care deţine o ipotecă de 24 de milioane de dolari asupra reşedinţei.
Michael Jackson cel mai mare cântăreţ al tuturor timpurilor
Michael Joseph Jackson s-a născut pe 29 august 1958, fiind al şaptelea membru al familiei Jackson. A făcut parte din Jackson’s Five, debutul consemnându-se la 11 ani. În 1971, când încă mai făcea parte din formaţie, şi-a lansat primul album solo. Şi-a câştigat, de-a lungul unei cariere spectauloase, supranumele de “King of Pop”. Cinci dintre albumele sale au stabilit adevărate recorduri în privinţa vânzărilor: Off the Wall (1979), Thriller (1982), Bad (1987), Dangerous (1991) şi HIStory (1995).
Este unul dintre puţinii artişti care au fost introduşi în Rock and Roll Hall of Fame de două ori. Deţine mai multe intrări în Cartea Recordurilor, inclusiv pentru “Cel mai de succes artist al tuturor timpurilor”. A câştigat 13 premii Grammy şi a avut tot atâtea single-uri care au ajuns pe primul loc în topurile de specialitate, mai multe decât oricare alt artist.
A vândut peste 750 de milioane de albume în întreaga lume şi a adunat, în total, 197 de premii la diferitele evenimente muzicale de amploare mondială (Billboard Awards, MTV Awards, World Music Awards, etc).
Dincolo de performanţele sale, Michael şi-a câştigat, incontestabil, locul în galeria mondială a celor mai străluciţi şi faimoşi cântăreţi din istorie, muzica sa cucerind generaţii întregi şi influenţând evoluţia altor artişti şi trupe care au “împrumutat” câte ceva din soundurile inventate de Regele Pop.
Michael a simţit că sfârşitul îi e aproape
Cu câteva săptămâni înainte de tragicul sfârşit, Michael Jackson se confesa prietenilor şi apropiaţilor săi în privinţa temerilor pe care le are. “Michael trece printr-o perioadă delicată, iar diagnosticul de cancer la piele îl îngrozeşte. I s-a spus că are şanse foarte mari de recuperare, dar este în continuare foarte stresat şi îngrijorat”, spunea un prieten al artistului.
“Michael crede că va fi omorât de cancer şi, astfel, trăieşte cu o teamă constantă de moarte”, era declaraţia aceluiaşi prieten, preluată de presa din întreaga lume.
De altfel, anturajul lui Michael Jackson s-a arătat îngrijorat în privinţa efortului pe care regele muzicii pop urma să-l depună în seria de concerte programate în această vară.
Prietenii artistului se temeau că Michael nu va face faţă stresului şi că va muri pe scenă din cauza efortului. “Rudele lui cred că nu e pregătit fizic pentru acest turneu şi că bolile de care a suferit în trecut i-au afectat condiţia fizică. Se tem că starul se va prăbuşi pe scenă sau, mai rău, va muri”, a declarat o sursă din anturajul lui Michael pentru National Enquirer.
A înregistrat melodii pentru a fi lansate după moartea sa
Michael Jackson a înregistrat mai multe melodii care urmează a fi lansate după moartea sa. Cântăreţul a lucrat din greu în ultimele luni în studioul de înregistrări şi a explicat că va amâna lansarea compoziţiilor proprii până când va înceta din viaţă, pentru a asigura celor trei copii ai săi o moştenire substanţială.
Biograful neoficial al starului, Ian Halperin, a declarat: ”Am fost uimit de numărul mare al melodiilor păstrate la cutie. Am aflat că nu le va lansa prea curând şi că vrea să le păstreze pentru copii, un fel de moştenire pentru ei”.
Stupoare în America: Michael Jackson mort!
Americanii s-au oprit pentru o secundă din treburile obişnuite atunci când vestea şocantă a morţii lui Michael Jackson a străbătut întreaga ţară, iar mai apoi, întreg mapamondul. Mai multe sute de fani s-au adunat imediat în faţa UCLA Medical Center, acolo unde regele muzicii pop şi-a dat ultima suflare.
„Nu-mi vine să cred că am putut să pierdem cea mai bună prezenţă de scenă pe care lumea a văzut-o vreodată’, a declarat emoţionată Lana Brown(49 de ani) originară din Dallas. Ea se afla în vacanţă la Los Angeles cu familia, când a aflat de spitalizarea idolului său şi a decis să fie alături de sutele de fani prezenţi în faţa spitalului.
„Am plecat de la birou. Toată lumea ar fi trebuit să facă asta. Este atât de şocant. Credeam că Michael Jackson nu va muri niciodată, ca Peter Pan’, modelul său. El a schimbat muzica, datorită lui există această muzică de culoare pe postul MTV azi. Voi fi în doliu azi şi probabil tot restul vieţii’”, a afirmat şi Yoshiko Plair, agent immobiliar de 49 de ani.
Alte adunări spontane în omagiul lui Jackson au avut loc şi în alte locuri din SUA, în special în faţa sălii de concerte „Apollo Theater” din Harlem la New York sau pe bulevardul „Walk of Fame” la Hollywood, unde o stea cu numele lui Michael Jackson este încastrată în trotuar de 25 de ani.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu